Acesta a explicat că, în acest an se așteaptă ca, de la buget să fie transferată către fondul de pensii o sumă ce nu va depăși 13 miliarde de lei, față de 15,6 miliarde cât s-a plătit cu un an în urmă.
„În 2004 a început să se discute despre faptul că fondul de pensii nu este sustenabil. Acum, situația se echilibrează. Anul trecut s-a plătit de la bugetul de stat la fondul de pensii 15,6 miliarde de lei. Anul acesta s-a prognozat că se vor plăti 14 miliarde de lei, având în vedere creșterea cu 15% a masei salariale. Însă, pe primele două luni avem o creștere cu 22% a masei salariale, ceea ce ar înseamnă că de la buget se vor aloca sub 13 miliarde de lei”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Viorel Ștefan.